Percheziții în stațiunea Olimp la persoane bănuite de trafic droguri de risc și mare risc

Percheziții în stațiunea Olimp la persoane bănuite de trafic droguri de risc și mare risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul Antidrog, împreună cu procurori din cadrul DIICOT Constanța, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc. Un bărbat a fost reținut.

Potrivit IPJ Constanța, la data de 18 septembrie, polițiștii de combatere a criminalității organizate au depistat, la un festival de muzică electronică desfășurat într-o stațiune din județul Constanța, doi bărbați, de 23, respectiv 27 de ani, bănuiți de trafic de droguri de risc și mare risc, precum și deținere de droguri de risc și mare risc, în vederea consumului propriu. În cursul aceleiași zile, au fost puse în executare două mandate de percheziție domiciliară, la locurile de cazare ale celor doi bărbați, din stațiunea Olimp, fiind descoperite opt grame de amfetamină, 67 de grame de comprimate MDMA, cinci comprimate de Alprazolam și patru grame de cannabis.

În urma administrării probatoriului în cauză, procurorul de caz din cadrul DIICOT Constanța a dispus reținerea bărbatului de 27 de ani, pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. Astăzi, urmează a fi sesizată instanța de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*