Primăria Crucea organizează la sfârșitul acestei săptămâni Ziua Comunei, în data de 17 septembrie, o manifestare la care sunt așteptați toți cetățenii localității.
Primarul Iulian Tudorache a declarat pentru CTnews că va fi organizată o petrecere câmpenească cu acest prilej, iar locuitorii comunei vor avea parte și de spectacole susținute de artiști consacrați ai scenei românești.
Manifestările debutează de la ora 12 cu demonstrații de taekwondo și de dans sportiv, susținute de către copiii din comună. De la ora 14 la ora 16 este programat show-ul susținut de Ionuț Bostan cu formația Autentic, iar de la ora 16 va urca pe scenă Maria Dragomiroiu. Ionuț Bostan și formația Autentic revin pe scenă de la ora 17 pentru un show de o oră și jumătate. De la ora 18.30 până la ora 19 este rândul lui Vali Crângașu să încânte locuitorii comunei, iar apoi urmează un spectacol de 45 de minute al trupei Nada. Apoi, Vali Crângașu revine pe scenă până la ora 22. Manifestarea se va încheia cu un spectaculos foc de artificii.
Pe lângă acest spectacol, copiii se vor distra pe tobogane și cu ajutorul animatorilor, iar toți locuitorii din Crucea vor avea parte de o petrecere câmpenească, cu grătare, dar și cu multă bună dispoziție.
“Prin această manifestare dorim să ne strângem la un loc toți locuitorii comunei, să ne simțim bine și să unim comunitatea. Este prima ediție a evenimentului Ziua Comunei Crucea, dar ne propune să devină o sărbătoare de tradiție. Aceasta va fi organizată în prima sâmbătă de după Ziua Crucii”, a declarat primarul comunei Crucea, Iulian Tudorache.
Be the first to comment