Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP) Constanța a intrat în mileniul 3. Nu mai e nevoie să stai pe la cozi doar pentru a te informa despre documentele necesare pentru schimbarea actului de identitate.
Partea de informare se face acum direct de pe site-ul Primăriei Constanța, iar formularele pot fi descărcate tot de acolo. Oricine poate să le imprime acasă și să le completeze înainte să vină la ghișeu, iar procedura este mult mai rapidă.
În plus, persoanele cu nevoi speciale și femeile însărcinate au un ghișeu special.
Primăria a publicat un video în care explică pașii de urmat.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un bărbat din Năvodari a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, în formă continuată. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, […]
Administrația Națională de Meteorologie a emis atenționări de Cod galben de instabilitate atmosferică și averse cu cantități însemnate de apă ce vizează Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei, sudul Transilvaniei, nordul și estul Munteniei, nord-estul […]
Valabilitatea documentelor personalului navigant român ce expiră în perioada instituirii stării de urgență, anterior datei de 1 iulie se prelunges automat, a anunțat Autoritatea Navală Română. În conformitate cu prevederile HG 1133/2002 privind organizarea şi […]
Be the first to comment