Doi răniți în urma unui accident rutier petrecut la intrarea în Comana. FOTO: ISU Constanța
Salvatorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța au fost solicitați să intervină miercuri, 24 august, în sprijinul victimelor unui accident rutier petrecut la intrarea în localitatea Comana dinspre Negru Vodă.
Potrivit ISU Constanța, la fața locului au intervenit o autospecială de stingere, o ambulanță SAJ și elicopterul SMURD.
„Din accident au rezultat două victime conștiente. O victimă a fost preluată de elicopterul SMURD și a doua victimă a fost preluată de ambulanța SAJ pentru a fi transportate la spital”, au precizat sursele citate.
Accidentul, în care au fost implicate două autoturisme, este cercetat de polițiștii rutieri constănțeni care au deschis în cauză și un dosar penal pentru vătămare din culpă.
Doi răniți în urma unui accident rutier petrecut la intrarea în Comana. FOTO: ISU Constanța
Doi răniți în urma unui accident rutier petrecut la intrarea în Comana. FOTO: ISU Constanța
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pe 7 martie încep simulările pentru probele de Bacalaureat cu proba scrisă de Limba și Literatura Română. În județul Constanța această probă se desfășoară în 60 de școli (16 în mediul rural și 44 în […]
În Mihail Kogălniceanu, un proiect major de reabilitare a blocurilor locative, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), înregistrează progrese remarcabile. Începând de la sfârșitul anului trecut, lucrările de modernizare energetică și seismică […]
Consilierii locali ai municipiului Constanța au aprobat miercuri, 08 septembrie, în ședința extraordinară a Consiliului Local Municipal, înființarea unei societăți în vederea preluării activelor funcționale de la Electrocentrale Constanța SA (CET Palas) pentru producerea de […]
Be the first to comment