FOTO Comisarii ANPC au propus închiderea a cinci supermarketuri din sudul litoralului

Protecția consumatorilor a propus închiderea a cinci supermarketuri din sudul litoralului. FOTO ANPC

Echipele de comisari ale Comandamentului Litoral 2022 – structura special a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au verificat modul în care este respectată legislația în domeniu în marile magazine de tip supermarket din sudul litoralului Mării Negre. Au fost controlate, în Mangalia, magazinele Carrefour, Lidl, Kaufland și Mega Image, precum și magazinul Lidl din Eforie Nord.

„Interesant este că, până la finalizarea acțiunilor de control, parte dintre consumatorii aflați la cumpărături erau mai tare intrigați de acțiunea noastră decât de deficiențele găsite acolo. Suntem pe teren pentru a le proteja sănătatea și pentru a transmite operatorilor economici că trebuie să respecte consumatorii. Din nou vitrine murdare, din nou legume și fructe cu deprecieri, din nou se uită că o parte a profitului trebuie reinvestită. Va trebui să trecem la măsuri mult mai dure și săptămâna aceasta o vom dedica discuțiilor cu structurile centrale ale marilor lanțuri de magazine”, a precizat președintele ANPC, Horia Constantinescu.

Pentru neregulile constatate celor cinci locații le-au fost aplicate patru avertismente și nouă amenzi contravenționale, în sumă totală de 235.000 de lei.

Acestor sancțiuni li s-au adăugat și măsurile complementare care au presupus:

  1. oprirea temporară de la comercializare a unor produse alimentare în valoare de peste 4.600 de lei
  2. oprirea definitivă de la comercializare a unor produse alimentare în valoare de peste 10.000 de lei
  3. oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor a tuturor magazinelor controlate
  4. a fost propusă închiderea temporară a magazinelor pe o perioadă de până la șase luni a tuturor magazinelor controlate
  5. a fost propusă încetarea practicilor comerciale incorecte pentru trei dintre magazine.

Dintre cele mai importante nereguli constatate de către comisarii ANPC, menționăm:

  • comercializarea de legume și fructe depreciate sau cu calibre diferite, având o categorie de calitate inferioară față de cea declarată
  • depozitarea neconformă a produselor alimentare
  • comercializarea unor produse reprezentând un mix cu acid acetic
  • comercializarea unor produse congelate cu gheață în exces pe produs
  • comercializarea de produse cu etichete Nutrisore, pe care era menționată o anumită categorie fără a fi justificată
  • diverse erori de informare pe eticheta de produs
  • nerespectarea regimului promoțiilor (comercializarea unor produse tip ”7+1” fără a avea produsul de referință la vânzare, nespecificarea perioadei de desfășurare a promoțiilor, produse aflate în promoție deși perioada era depășită)
  • lipsa condițiilor de igienă corespunzătoare în spațiul de comercializare, de depozitare și de producție a pâinii
  • folosirea unor vitrine frigorifice cu acumulare masivă de gheață, cu rafturile neigienizate, cu urme de lichide alimentare, praf, rugină, mucegai și insecte
  • folosirea unor spații de depozitare neigienizate
  • comercializarea unor produse cu ambalaj deteriorat
  • practici comerciale incorecte – nerespectarea denumirii corecte a produsului în conformitate cu ingredientele conținute
  • neconcordanță între prețului produsului la raft și cel perceput la casa de marcat
  • semnalizare incorectă a produselor aflate în ultimele zile de valabilitate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*