Un proiect cultural care se adresează constănțenilor din șapte localități, dar și turiștilor, debutează luni, 8 august. Este vorba despre „Music Crossing County”, organizat de Asociația Culturală Georgiana Rusu și realizat cu sprijinul Consiliului Județean Constanța. Buget total: 377.000 de lei, din care 320.000 de lei finanțare CJC, 57.000 de lei, contribuție proprie a beneficiarului.
Proiectul presupune organizarea în aer liber, în perioada 8 – 14 august, în șapte localități ale județului Constanța, a unei serii de 14 concerte susținute de orchestra Bigg Dimm a’Band a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, câte două în fiecare zi. Repertoriul concertelor este variat, orchestra formată din cei mai buni 29 de studenți, masteranzi și doctoranzi ai Conservatorului de muzică din Cluj – Napoca urmând să interpreteze piese românești și străine cunoscute și apreciate, din genuri muzicale diferite.
Vor fi prezentate piese celebre de muzică simfonică, operă și operetă precum și adaptări pentru interpretarea cu instrumente clasice a unor melodii cunoscute, evergreen-uri, hit-uri pop-rock românești și străine, cântece cunoscute de muzică populară românească, muzică de pe coloana sonoră a unor filme etc.
Cele șapte localități în care vor avea loc concertele sunt: Constanța, Costinești, Techirghiol, Mangalia, Ovidiu, Peștera, Năvodari, după următorul program:
- Luni, 8 august 2022: Constanța (19.00 – 20.00 și 21.30 – 22.30);
- Marți, 9 august 2022: Costinești (19.00 – 20.00 și 21.30 – 22.30);
- Miercuri, 10 august 2022: Techirghiol (19.00 – 20.00 și 21.30 – 22.30);
- Joi, 11 august 2022: Mangalia (19.00 – 20.00 și 21.30 – 22.30);
- Vineri, 12 august 2022: Ovidiu (19.00 – 20.00 și 21.30 – 22.30);
- Sâmbătă, 13 august 2022: Peștera (19.00 – 20.00 și 21.30 – 22.30);
- Duminică, 14 august 2022: Năvodari (19.00 – 20.00 și 21.30 – 22.30).
Accesul publicului la cele 14 concerte va fi gratuit.
Bigg Dimm a’Band, orchestra Conservatorului de muzică din Cluj – Napoca, reprezintă un brand recunoscut, apreciat și solicitat în țară și în străinătate, orchestra susținând în fiecare an numeroase concerte în toate zonele geografice din România, dar și în marile metropole din Austria, Germania, Italia, Franța, Elveția, Ungaria, China, Japonia. Datorită calității muzicienilor din componență și a maleabilității și polivalenței muzicale, orchestra Bigg Dimm a’Band a fost desemnată, dintre 14 orchestre simfonice din România, să reprezinte placa turnantă a proiectului „100 pentru Romania” susținut și finanțat în 2018 de Ministerul Culturii și Identității Naționale în cadrul manifestărilor dedicate Centenarului României Moderne, ciclu de evenimente în care 100 de muzicieni ai orchestrei simfonice au cântat simultan pe trei scene, alături de unii dintre cei mai cunoscuți cântăreți români.
Be the first to comment