Programul de reabilitare termică a blocurilor demarat în urmă cu un an de către administrația publică locală din orașul Cernavodă, la inițiativa primarului Liviu-Cristian Negoiță, se dovedește a fi de succes. Inițial, demersul primăriei cernavodene a fost primit cu reținere, însă odată cu finalizarea primelor cinci blocuri, din cartierul Încălzire, cetățenii orașului care locuiesc la bloc au văzut beneficiile și tot mai multe asociații de locatari se înscriu în acest program.
„Pe lângă beneficiile imediate, locuitorii din blocurile reabilitate vor avea de suportat cheltuieli mai mici pe timpul perioadei friguroase a anului, economiile la costurile pentru energia termică urmând să scadă cu până la 30-40 la sută. Mai mult, a crescut valoarea apartamentelor după reabilitare. Înainte de efectuarea lucrărilor, valoarea unui apartament era de 15.000 de euro, acum a crescut la 35.000 de euro! Practic, odată cu reabilitarea, valoare imobilelor s-a dublat”, a declarat pentu CTnews viceprimarul orașului Cernavodă, Șerif Cîrjali.
Lucrările sunt finanțate integral din fonduri guvernamentale (aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și care acoperă 60 la sută din cheltuieli) și din bugetul local (fonduri aprobate prin hotărâre de consiliu local, care reprezintă restul de 40 la sută din valoarea lucrărilor), singura cerință pe care beneficiarii trebuie să o îndeplinească fiind aceea de a se constitui în cadrul unor asociații de locatari.
În prezent, alte 140 de familii, care locuiesc în patru blocuri de locuințe din cartierul Columbia, beneficiază de acest program de reabilitare, lucrările aflându-se în plină desfășurare. În cazul celor patru blocuri de pe strada Liliacului, valoarea estimată a obiectivului de investiții este de 1.714.909,14 de lei, fără TVA, iar termenul de execuție este luna noiembrie a acestui an.
„Reabilitarea blocurilor din cartierul Încălzire s-a dovedit a fi un succes, iar acest program continuă, acum, cu alte patru blocuri, pe strada Liliacului, în cartierul Columbia. Este vorba despre blocurile nr.11, nr.12, nr.14 și nr.15. Vorbim despre blocuri construite cu mulți ani în urmă, înainte de 1990, pe care le vedeți cum arată. Prin acest program, locuitorii acestor blocuri beneficiază, fără să scoată niciun leu din buzunar, de o reabilitare completă a blocurilor, iar aici intră anvelopare și izolație acoperișuri, reabilitare termică a fațadelor, refacerea interioarelor comune, schimbată toată tâmplăria, țevile de la subsoluri”, explică viceprimarul Șerif Cîrjali.
În momentul de față, în urma cererilor venite din partea asociațiilor de locatari, administrația publică locală a demarat demersurile pentru accesarea de fonduri necesare reabilitării altor 20 de blocuri.
„Acum, avem încă 20 de blocuri pe care le vom reabilita, cu finanțare guvernamentală și din bugetul local. Sper să avem mai multe solicitări, bani pentru acest program există și ar fi păcat să nu profităm pentru a crește confortul locatarilor, dar și pentru a da o nouă față orașului.
Administrația publică locală, primarul Liviu-Cristian Negoiță, încurajează pe toți locuitorii orașului Cernavodă, care trăiesc la bloc, să se constituie în cadrul unor asociații de locatari, pentru a putea beneficia de acest program și pentru a da o nouă față orașului. Pe lângă faptul că vor avea confort termic, atât vara, cât și iarna, iar cheltuielile de întreținere vor fi cu mult mai mici, dar și aspectul estetic va fi îmbunătățit, nu mai vedem griul acela comunist”, a mai spus viceprimarul.
Be the first to comment