Razie a polițiștilor constănțeni în cursul nopții trecute: au rezultat amenzi în valoare de peste 85.000 de lei

Polițiști constănțeni au desfășurat în cursul nopții trecute acțiuni pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, precum și a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Potrivit IPJ Constanța, la acțiunea desfășurată în municipiul Constanța au participat peste 85 de polițiști de ordine publică, poliție rutieră și investigații criminale, precum și jandarmi ai Grupării Mobile „Tomis”, ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța și polițiști locali din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Constanța.

Astfel, au fost legitimate aproximativ 825 de persoane, fiind oprite, pentru control, aproximativ 350 de vehicule, conducătorii auto fiind testați cu aparatele etilotest și drug-test. În urma activităților, au fost aplicate 182 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 85.000 de lei. De asemenea, au fost retrase 11 certificate de înmatriculare și au fost reținute, în vederea suspendării, 14 permise de conducere. Totodată, au fost constatate două infracțiuni, una la regimul rutier privind conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și una la Legea nr. 84/1998, privind mărcile și indicațiile geografice.

Exemple:

  • La data de 16 iulie, în jurul orei 23.00, a fost identificat un bărbat, de 34 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Aurel Vlaicu în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru cannabis, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge. Totodată, în autoturism, în urma controlului efectuat, polițiștii au identificat și ridicat trei pliculețe autosigilante, care ar fi conținut o substanță vegetală și un grinder.
  • Tot în jurul orei 23.00, polițiștii au identificat doi bărbați, de 28, respectiv 35 de ani, care ofereau spre vânzare trecătorilor parfumuri susceptibile a fi contrafăcute, purtând însemnele unei mărci înregistrate. Bunurile au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor.

În ambele cauze au fost întocmite dosare de cercetare penală.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*