Direcția Generală Poliția Locală a desfășurat în ultimele zile o nouă acțiune de eliberare a domeniului public de vehiculele abandonate și fără stăpân.
Astfel, din cele 26 de autovehicule pentru care primarul Vergil Chițac semnase dispoziție de ridicare de pe domeniul public, conform Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, 12 autovehicule au fost ridicate de proprietari, iar 14 au fost ridicate si depozitate într-un spațiu special amenajat de reprezentanţii municipalității.
„Primăria Municipiului Constanța mulțumește cetățenilor care au dat dovadă de simț civic și responsabilitate și s-au conformat somațiilor primite”, au transmis reprezentanții instituției.
Polițiștii locali acționează în permanență pentru eliberarea străzilor și trotuarelor de aceste vehicule care strică imaginea orașului, multe dintre ele adevărate focare de infecție. Aceștia fac apel la constănțeni ca în cazul în care au cunoștință despre existența unor autovehicule care au fost abandonate pe domeniul public să sesizeze Direcția Generală Poliția Locală la numerele de telefon 0241/484.205 și 0341.922 sau pe email: politia.locala@primaria-constanta.ro.
Be the first to comment