Primăria Mihai Viteazu va asfalta străzile din Sinoe în cadrul unui proiect finanțat de CNI cu peste 30 de milioane de lei

Primarul comunei Mihai Viteazu, Gheorghe Grameni

Primăria Mihai Viteazu desfășoară în această perioadă mai multe lucrări de infrastructură în comună și intenționează ca în perioada următoare să demareze un nou proiect ce prevede asfaltarea străzilor din satul Sinoie, un proiect finanțat cu peste 30 de milioane de lei prin Compania Națională de Investiții (CNI).

Potrivit primarului Gheorghe Grameni, drumurile din satul Sinoie urmează să fie asfaltate după ce va fi primită finanțarea din partea CNI.

„Avem toate avizele de la CNI pentru asfaltare drumurilor din satul Sinoie, distruse după inundații. Proiectul a fost aprobat și acum așteptăm finanțare. Este vorba despre aproximativ 90 la sută din drumurile din Sinoie”, a explicat edilul.

Potrivit acestuia, valoarea totală avizată a investiției este 37.009.680,23 lei, inclusiv TVA, din care valoarea lucrărilor finanțate prin CNI va fi de 36.702.642,38 lei. Valoarea avizată a lucrărilor finanțate de către Primăria Mihai Viteazu este de numai 307.037,85 lei, inclusiv TVA.

De asemenea, și drumul județean DJ 226 Corbu – Săcele – Istria – Mihai Viteazu, un drum important nu doar pentru locuitorii din zonă, ci și pentru turiștii din regiunea Moldovei care vin spre litoral, este aproape terminat până la Istria și se speră ca lucrarea să fie gata în câteva săptămâni.

„Drumul județean merge bine, este aproape terminat între Mihai Viteazu și Istria: s-au făcut podețe, s-au făcut rigole, toate betonate, totul este în regulă. Urmează ultimul strat de rezistență și se termină până la Istria. Dacă ține așa și vin și cu ultima parte de turnare, în maximum o lună este gata toată lucrarea, până la Istria”, a explicat edilul.

Reabilitarea și modernizarea infrastructurii de transport pe traseele DJ 226 Corbu – Săcele – Istria – Mihai Viteazu şi DJ 226A Cetatea Histria – DN 22/Tariverde reprezintă un obiectiv asumat strategic la nivel județean și regional. Pentru proiectul „Modernizarea infrastructură de transport regională pe traseul DJ 226 Corbu – Săcele – Istria – Mihai Viteazu”, investiția se ridică la 107.282.416,77 lei.

Un alt proiect implementat în Mihai Viteazu, aflat aproape de finalizare, este cel privind platforma de colectare a gunoiului de grajd. Acesta ocupă o suprafață de un hectar, la ieșirea din localitate.

„Groapa de gunoi de grajd este aproape gata și aceasta reprezintă o veste foarte bună pentru locuitorii comunei, care nu aveau unde duce acest gunoi și îl depozitau de multe ori la marginea localității. Primăria Mihai Viteazu se va ocupa de transportul gunoiului de la cetățean la noua platformă de colectare”, a mai transmis primarului Gheorghe Grameni.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*