O femeie în vârstă de 33 de ani a ajuns la spital joi, 23 iunie, după ce a fost atacată și rănită la față de fostul concubin, în incinta Judecătoriei Constanța.
Potrivit IPJ Constanța, în jurul orei 11.45, polițiștii Secției 3 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, în incinta Judecătoriei Constanța s-ar afla o persoană care prezintă o plagă tăiată.
„Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o femeie, de 33 de ani, care ar fi fost tăiată, în zona feței, de către fostul concubin, de 44 de ani. Din primele cercetări, se pare că incidentul a avut loc în timp ce ambele persoane se aflau într-o sală de judecată, într-un proces civil”, au precizat reprezentanți ai IPJ Constanța.
Autorul se află în custodia polițiștilor, urmând a fi condus la audieri. Femeia a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale, fiind conștientă și cooperantă. La acest moment, cercetările sunt în desfășurare.
1 Trackback / Pingback