Pompierii constănțeni au răspuns, în weekend, la aproape 200 de solicitări prin 112

Acțiuni de căutare a unei persoane căzute în Canalul Dunăre-Marea Neagră, la Medgidia.

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au desfășurat, în zilele de 17, 18 și 19 iunie, aproximativ 200 misiuni.

Astfel, echipajele SMURD au intervenit în 153 de situații pentru acordarea primului ajutor și/ sau transportarea la unitățile sanitare în cazul persoanelor cu afecțiuni medicale.

De asemenea, pompierii militari au fost solicitați să intervină în cazul a zece accidente rutiere ce au avut loc pe raza județului Constanța. Au rezultat 14 persoane vătămate, patru dintre acestea primind îngrijiri medicale la fața locului, fără a fi transportate la spital.

Un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile, între localitățile Ovidiu și Galeșu, două persoane fiind rănite. Au intervenit o autospecială de stingere cu apă și spumă, un SMURD și o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță Constanța. Cele două victime, conștiente și cooperante, au fost transportate la spital.

Alte trei autoturisme au intrat în coliziune, duminică seară, în municipiul Constanța. Au intervenit o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare, un SMURD și o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță Constanța. În urma accidentului, au rezultat patru persoane rănite, trei dintre acestea fiind transportate la spital. A fost vorba despre doi adulți și un minor; victimele erau conștiente și cooperante.

Pompierii militari au fost solicitați să intervină și în cazul a 16 incendii, cele mai multe dintre ele fiind de vegetație uscată.

Totodată, în perioada 17-19 iunie, salvatorii ISU „Dobrogea“ au fost solicitați să acorde sprijin în cazul altor 25 de situații. Din aceste intervenții, menționăm: incendii de vegetație uscată, asigurări măsuri prevenire și stingere incendii la decolare/ aterizare elicopter, transport persoane supraponderale etc.

Ei au fost solicitați să intervină și în cazul a trei situații de salvare a unor persoane din mediul acvatic. Doi copii în vârstă de 7 și 13 ani au fost scoși din mare de turiștii aflați la plajă, în stațiunea Jupiter. Pompierii militari și colegii Serviciului Județean de Ambulanță Constanța i-au asistat medical, părinții acestora refuzând transportul lor la spital. Un adult în vârstă de 41 ani și un minor de 13 ani au fost aduși la mal de salvamari, tot în stațiunea Jupiter. Au fost asistați medical de un echipaj SMURD, minorul fiind transportat la spital.

Pompierii militari și echipaje ale Centrului de Antrenament al Scafandrilor Profesioniști din cadrul ISU Dobrogea au intervenit, seara trecută, în localitatea Medgidia, pentru căutarea unei persoane căzute în Canalul Dunăre-Marea Neagră. Apelul la numărul unic de urgență 112 a fost primit în jurul orei 18.00. Au intervenit scafandrii ISU Dobrogea, o autospecială de stingere, un SMURD și o ambarcațiune. Operațiunile de căutare a persoanei căzute în canal au durat până după miezul nopții și au fost reluate luni, 20 iunie, începând cu ora 08.20. La ora aceasta, intervenția este în dinamică.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*