Polițiștii locali constănțeni au desfășurat săptămâna trecută mai multe activități specifice care au avut ca scop verificarea respectării legislației în domeniul protecției mediului și a gestionării deșeurilor.
Astfel, potrivit Direcției Generale Poliția Locală Constanța, a fost verificat modul în care persoanele fizice sau juridice predau gunoiul menajer către operatorul de salubritate, dacă se respectă graficul de ridicare a deșeurilor ori dacă terenurile proprietate privată sunt îngrijite corespunzător. În urma verificărilor s-au aplicat 287 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 251.150 de lei.
Printre abaterile constatate menționăm: nesalubrizarea carosabilului în perimetrul șantierelor prin murdărirea drumului public cu diverse materiale/substanțe, scoaterea gunoiului menajer în alte tipuri de recipiente decât europubele (saci, cutii, bidoane), depozitarea/abandonarea deșeurilor de orice tip pe domeniul public, neigienizarea terenurilor afectate de vegetație crescută în exces ori depozitări de deșeuri de orice fel.
Totodată, oamenii legii au dispus și măsuri complementare pentru remedierea neconformităților constatate.
Pentru a evita încălcarea normelor legale cetățenii sunt rugați să acționeze în mod responsabil și să gestioneze în mod corespunzător deșeurile. Ei pot semnala în continuare orice fapte ce țin de protecția mediului la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail politia.locala@primaria-constanta.ro.
Be the first to comment