Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al Județului Constanța a fost solicitată miercuri, 15 iunie, prin apel la numărul unic de urgență 112, să intervină pentru asanarea unor elemente de muniție neexplodată, descoperite într-un cimitir din localitatea Mircea Vodă.
„La fața locului au fost găsite 233 de cartușe, calibru 7,92 mm, din cel de-Al Doilea Război Mondial, cartușe de infanterie utilizate la puștile mitralieră”, a precizat sg.maj. Oana Manoilă, subofițer tehnic principal CIRP.
Echipa pirotehnică a efectuat și operațiuni de cercetare – detectare în perimetrul respectiv, în vederea găsirii unor eventuale noi elemente de muniție.
Cartușele de infanterie au fost transportate în condiții de siguranță și depozitate în vederea distrugerii.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Mihail Kogălniceanu” Constanţa, cu sediul în municipiul Constanţa, str. Mircea cel Bătrân nr. 108, organizează două examene/concursuri în vederea încadrării directe din sursă externă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 80/1995 […]
PrimăriaValu lui Traian a anunțat că a fost modificată limita de viteză dintre Constanța și Valu lui Traian, iar aceasta este acum de 70 km/h. “Limita de viteză dintre Constanța și Valu lui Traian a […]
Sala de sport ,,Iftimie Ilisei” din Medgidia a găzduit, la sfârșitul săptămânii trecute, cea de-a treia ediție a Festivalului de Dans Sportiv. Competiția a fost organizată de Primăria Municipiului Medgidia împreună cu Asociația Clubul de […]
Be the first to comment