Patriarhia Română intervine în scandalul „bisericii de pe trotuar”: „O biserică nu se înalță și amenajează decât într-un spațiu potrivit și demn de o asemenea nobilă alegere”

Biserica „Izvorul Tămăduirii” din zona Macul Roșu. FOTO: Arhiepiscopia Tomisului

Patriarhia Română intervine în scandalul declanșat în Constanța între Primărie și Arhiepiscopia Tomisului, cu privire la demolarea bisericii ridicate ilegal, fără autorizație, în zona Macul Roșu din Constanța.

Astfel, reprezentantul Patriarhiei, preotul Vasile Bănescu, spune că un lăcaș de cult ar trebui ridicat legal, într-un spațiu riguros adecvat și cu toate aprobările necesare.

„Orice edificiu sacru, cu atât mai mult o biserică, nu se înalță și amenajează decât într-un spațiu riguros adecvat, adică potrivit și demn de o asemenea nobilă alegere. Există rațiuni practice, canonice, arhitectonice, estetice și liturgice foarte limpezi care stau la baza construirii unei biserici. Primele dintre acestea sunt legalitatea și necesitatea obiectivă a construirii ei. Ca orice edificiu ridicat în spațiu privat sau public, construirea unei biserici presupune toate aprobările necesare din partea autorităților locale abilitate”, a precizat Vasile Bănescu.

Prelatul susține că, mai ales în tumultuosul spațiu citadin, o biserică ortodoxă trebuie să fie pe cât posibil o oază de liniște, de frumusețe arhitecturală specifică splendidului stil canonic bizantin, un adecvat spațiu al reculegerii, slujirii și întâlnirii în liniște cu Dumnezeu, nu contrariul acestora.

„Dumnezeu, cum inspirat spune un gânditor creștin, este mai ales <<Oaspetele tăcerii>>, nu al infernalului zgomot produs de mașinile și mașinăriile epocii moderne. Orice biserică trebuie să fie ridicată cu cea mai înaltă și curată responsabilitate pastorală, bun-gust estetic și rigoare canonică, nu cu vreo suspect impură sau iresponsabilă intenție străină de toate acestea”, a explicat reprezentantul Patriarhiei Române.

Cu toate acestea, el apreciază că în cazul bisericii Izvorul Tămăduirii din zona Macul Roșu din Constanța, pentru a se evita „producerea oricărui resentiment procurat de ideea de sacrilegiu”, s-ar impune mai degrabă soluția mutării, în măsura posibilului, decât cea a demolării.

„Evident că demolarea unei biserici, fie ea și lipsită de necesarele calități menționate mai sus, este un act tulburător și neavenit, mai ales în contextul memorial românesc traumatizat încă de demolarea bisericilor sub comunism. Pentru a evita producerea oricărui resentiment procurat de ideea de sacrilegiu și pentru a nu alimenta un zgomotos complex de persecuție, soluția mutării/ translatării (în măsura posibilului) a unui lăcaș de cult este aprioric mai bună decât punerea la pământ a acestuia”, a mai declarat preotul Vasile Bănescu.

Biserica „Izvorul Tămăduirii” din zona Macul Roșu, numită de către constănțeni „biserica de pe trotuar”, a fost ridicată fără autorizație de construire, cu ocuparea domeniului public. În decembrie 2021, o instanță de judecată a decis definitiv demolarea acesteia, în 90 de zile. Termenul inițial era 14 martie, dar, de atunci, Arhiepiscopia Tomisului a tot amânat executarea deciziei, cerând noi și noi termene de la Primărie, ultimul dintre ele expirând la finalul acestei săptămâni.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Comment

  1. Biserica este Casa lui Dumnezeu și o poarta spre mântuire , o binecuvântare oricărui loc ! Și mai e vorba și cu privire la modestia așezământului comparativ cu „ÎMPĂRĂȚIA” cuprinsă de așezământul modest!

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*