Deținuții de la Penitenciarul Poarta Albă, invitați la sport

Penitenciarul Poarta Albă. FOTO Adrian Boioglu
Penitenciarul Poarta Albă. FOTO Adrian Boioglu

Sectorul Reintegrare Socială din cadrul Penitenciarului Constanța – Poarta Albă asigură terenul remodelării personalității umane a deținuților, în sensul orientării acesteia către o atitudine prosocială, context în care, încurajează dezvoltarea abilităților motrice, stimularea atitudinii competitive, menținerea unui tonus fizic și psihic corespunzător.

În acest sens, Penitenciarului Constanța – Poarta Albă duce mai departe tradiția și organizează joi, 09 iunie, începând cu ora 09.00, la Secția Exterioară Valu lui Traian, a IV-a ediție a Campionatului interpenitenciar „Cupa Mării Negre”.

Activitățile sunt proiectate a se desfășura pe trei discipline: fotbal, tenis de masă și șah. Meciurile vor fi organizate în sistem piramidal, participanții clasați pe primele trei locuri vor primi cupe, medalii, diplome și premii din partea instituțiilor partenere.

La eveniment vor participa 89 de persoane private de libertate și 50 de cadre din cadrul penitenciarelor: Slobozia, București – Jilava, Galați, Tulcea, Brăila și penitenciarul organizator – Constanța – Poarta Albă.

În susținerea și organizarea activităților, o implicare deosebită au avut-o și reprezentanții Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța, F.C. Farul Constanța, Asociaţia Judeţeană de Fotbal Constanţa și S.C. Dobre și Fiii S.R.L., care au pus la dispoziția organizatorului premiile, diplomele, materialele sportive și alte produse necesare desfășării activității în bune condiții.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*