Pentru cei 1221 de elevi ai Școlii Gimnaziale nr.30 ”Gheorghe Țițeica” din Constanța, prima zi din noul an școlar a fost una plină de emoții, atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici. Curtea instituției a devenit pentru câteva ore o mare de culori și de chipuri vesele, timide ori mai încrezătoare. Mânuțele celor mai mici dintre școlari strângeau puternic mâna mamei, iar ochișorii căutau să cuprindă parcă totul dintr-o singură privire curioasă și inocentă.
Festivitatea de deschidere a început la ora 9.30 și s-a derulat în prezența reprezentantului Consiliului Județean, Sorin Ovidiu Cupșa, și cel al Poliției Județene, agent șef principal, Cristian Dina. Programul a debutat cu un moment artistic, format din intonarea Imnului de Stat și a cântecului ”Îmi place școala” de către David Burlacu din clasa a V-a B și din interpretarea unui fragment din baletul ”Lacul lebedelor” de către Iulia Caraman, elevă în clasa a III-a A.
Apoi s-a continuat printr-o alocuțiune a directorului instituției constănțene, prof. Sorin Cernăianu, care a punctat în câteva minute principalele intenții ale echipei manageriale pe care o conduce: realizarea unui act educativ de calitate, implicarea în proiecte cât mai diverse și formarea unui adevărat parteneriat între școală, familiile elevilor și alți membri ai comunității locale.
Momentul cel mai emoționant a fost constituit din prezentarea bobocilor celor șase clase pregătitoare, care au fost chemați pe scenă de către învățătoare și aplaudați și încurajați de către colegi mai mari, părinți și bunici. Apoi, urmându-și cu timiditate dascălul, aceștia s-au îndreptat spre clasele gătite de sărbătoare, unde îi așteptau cărți și multe surprize colorate: baloane, vaporașe, albatroși, fluturași, garofițe și … dulciuri.
La final, am reținut din declarația directorului instituției: ”Școala ”Gheorghe Țițeica” și-a redeschis azi porțile, fiind complet pregătită pentru noul an școlar, cu condiții optime de studiu pentru elevi, cu cadre didactice competente și capabile să se adapteze exigențelor moderne. Instituția pe care o conduc și-a construit de-a lungul timpului, prin rezultatele pe care le-au avut elevii săi, un renume ce trebuie păstrat, fapt care nu se poate realiza decât prin multă muncă, prin seriozitate și devotament față de copii.”
Be the first to comment