Biblioteca Județeană I. N. Roman din Constanța va găzdui vineri, 6 mai, începând cu ora 18.30, vernisajul expoziției de pictură „Salonul de primăvară”.
Expoziția este organizată de Asociația „Artiști Dobrogeni”, sub coordonarea președintelui fondator al asociației, Mirela Iuliana Turtoi și prezintă pe simeze 58 de lucrări realizate de cei 22 artiști plastici expozanți. Evenimentul va fi deschis de Angelo Mitchievici și Corina Apostoleanu. Vernisajul va fi prezentat de publicistul și muzeograful drd. Geta Deleanu. Se vor alătura pentru surprize muzicale: Ela Chirilă – voce și chitară, precum și Gabriela Dobre – mezzosoprană.
„Expoziția artiștilor dobrogeni vine în susținerea necesității de dezvoltare a sentimentului de apartenență la un popor cu istorie culturală, pe meleaguri cu peisaje inedite, sentiment completat cu emoția și sensibilitatea pe care o transmit artiștii prin creațiile lor”, au precizat organizatorii.
Publicul va putea admira lucrările artiștilor: Mirela Iuliana Turtoi, Marian Vintilă, Corneliu Goșiu, Gheorghe Caraiman, Mădălina Georgiana Jiji, Ferodin Iaia, Vasilica Stamate, Ina Ioana Iordan, Monica Maria Goșoiu, Corina Vicolov, Alexandra Ghinea, Vasile Munteanu, Grozavu Dormidont, Marian Sârbu, Gheorghe Dragomir, Valentin Popa, Constantin Stanciu, Vasile Rață, Ion Sirota, Vasile Trandafir, Adriana Ciocoiu, Emilian Pândaru.
Expoziția va fi deschisă până pe 26 mai. Intrarea este liberă.
Be the first to comment