VIDEO Bărbat din Dâmbovița, arestat preventiv la Constanța după ce a încercat să introducă ilegal în țară 12 cetățeni străini

Polițiștii de frontieră constănțeni au depistat un bărbat din județul Dâmbovița care transporta cu un microbuz 12 cetățeni străini, egipteni și sirieni, care au trecut ilegal frontiera din Bulgaria. Șoferul român este cercetat acum pentru trafic de migranți, în stare de arest preventiv.

Potrivit Gărzii de Coastă, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Ostrov au oprit pe DN 3, între localitățile de frontieră Lipnița și Băneasa, un microbuz înmatriculat în România, condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani, din județul Dâmbovița. La verificarea compartimentului marfă, polițiștii de frontieră au descoperit doisprezece cetățeni străini, care nu își justificau prezența acolo. Astfel, aceștia, toți bărbați, au fost conduși la sediul instituției pentru efectuarea de verificări suplimentare.

La cercetări a rezultat faptul că, cei în cauză sunt șapte cetățeni egipteni și cinci sirieni, care au trecut fraudulos frontiera de stat a României dinspre Bulgaria. Bărbații descoperiți au precizat că intenționau sa ajungă în vestul Europei.

În cauză, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de intrare în țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat, pentru cei doisprezece și de trafic migranți, sub forma agravanta, pentru cetățeanul român care se afla la volanul autoutilitarei. Acesta a fost prezentat în fața unei instanțe a Tribunalului Constanta care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Cei doisprezece cetățeni străini au fost preluați de către autoritățile de frontieră bulgare, prin Punctul de Trecerea Frontierei Ostrov, în baza Acordului de readmisie între România și Republica Bulgaria.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*