Zeci de descinderi ale polițiștilor antidrog în Constanța: peste 30 de persoane au fost duse la audieri, 14 dintre ele fiind reținute

Zeci de descinderi ale polițiștilor antidrog în Constanța

Polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii DIICOT Constanța, au pus în aplicare miercuri, 27 aprilie, 42 de mandate de percheziție domiciliară în județul Constanța, într-un dosar penal privind trafic de droguri de risc și mare risc. În urma perchezițiilor, 33 de persoane au fost conduse la sediu, pentru audieri, ulterior 14 dinte ele fiind reținute pentru 24 de ore. De asemenea, pentru un al cincisprezecelea inculpat se va propune arestarea preventivă în lipsă.

Potrivit Poliției Județene Constanța, în urma perchezițiilor, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 573 de comprimate de Ecstasy, aproximativ 95 de grame de cannabis, 60 de grame de rezină de cannabis, 35 de grame de 3-CMC, mai multe instrumente folosite pentru cântărirea, porționarea și ambalarea drogurilor, 32 de telefoane mobile, 20.350 de lei, 2.400 de euro și 2.000 de lire sterline, precum și bunuri cu valoare probatorie.

În cauză s-a reținut faptul că, inculpații au vândut droguri de risc și mare risc, precum și substanțe cu proprietăți psihoactive mai multor consumatori de pe raza județului Constanța, în comunitățile în care locuiesc.

Procurorul de caz a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, a 14 bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 45 de ani, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și mare risc, respectiv efectuarea de operațiuni ilicite cu substanțe noi cu proprietăți psihoactive, urmând ca, în cursul zilei de vineri, 29 aprilie, să fie prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. Totodată, pentru un alt bărbat, urmează a se propune arestarea preventivă în lipsă.

Bărbații au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Suspecții sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea de operațiuni ilicite cu substanțe noi cu proprietăți psihoactive.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*