Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Meșterul Manole (Școala Generală nr. 17), din municipiul Constanța, echipele RAJA au fost nevoite să sisteze furnizarea apei potabile, marți, 26 aprilie, până la ora 18.00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din cartierele: Km 4 – 5, Km 5 și Viile Noi.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții societății.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în urma activităților informativ-operative specifice, au reținut, în zona de frontieră, în proximitatea localității Cetate, paisprezece cetățeni străini care au trecut ilegal frontiera de stat din Republica […]
Aproape jumătate din copiii de vârstă școlară incluși în programele de suport educațional ale organizației Salvați Copiii nu au avut acces la cursurile online realizate de școlile în care învață, în mare parte din cauza […]
Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice din cadrul Serviciului rutier au desfășurat săptămâna aceasta o acțiune tematică pe raza municipiului Constanța pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă prevederile […]
Be the first to comment