Un incendiu a izbucnit în cursul dimineții de joi, 21 aprilie, într-o cameră a unui hotel din stațiunea Neptun, focul fiind stins de pompieri fără să se înregistreze victime sau pagube materiale importante.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, flăcările au izbucnit în jurul orei 06.00, iar la fața locului au intervenit pompierii militari cu patru autospeciale de stingere cu apa și spuma, două echipaje SMURD și o autoscară, iar în sprijin a sosi și o autospecială a Serviciului Județean de Ambulanță.
Focul a fost stins în jurul orei 06.45, dar au ars diverse bunuri electrice, electronice, lemnoase și textile din camera de hotel de aproximativ 18 metri pătrați.
„Nu au fost victime sau persoane care să necesite transport la spital”, au precizat reprezentanții ISU Constanța.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit la un aparat electronic lăsat nesupravegheat.
Be the first to comment