Primăria Constanța anunță reabilitarea a 25 de statui și monumente istorice din municipiu

25 de statui și monumente istorice din municipiu vor fi restaurate. FOTO Primăria Constanța

Primăria Constanța anunță că 25 de statui și monumente istorice din municipiul Constanța vor fi restaurate și puse în valoare anul acesta. Astfel, joi, 14 aprilie, au început lucrările de punere în valoare ale Lupoaicei, monument reprezentativ pentru Constanța,  o copie a statuii Lupa Capitolina de la Roma.

Potrivit reprezentanților instituției, lucrările sunt efectuate de artiști plastici restauratori și experți în domeniu, atestați de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, păstrându-se materialele și tehnicile de punere în operă, scopul fiind acela al revenirii la aspectul inițial.

În perioada următoare, specialiștii vor continua lucrările demarate anul trecut la Harta siturilor arheologice din Dobrogea, amplasată pe calcanul clădirii Curții de Conturi Constanța. Acum se lucrează în atelier la toate componentele din ceramică, pentru că unele dintre ele au necesitat reconstrucție totală.

Până la sfârșitul lunii august, 25 de statui și monumente amplasate în municipiul Constanța vor fi restaurate, puse în valoare și reamplasate, acolo unde situația o va impune.

Reamintim că Primăria Municipiului Constanța a încheiat anul trecut un contract de prestării servicii, respectiv achiziție a serviciului de reamplasare, restaurare și punere în valoare a statuilor și monumentelor istorice amplasate în municipiul Constanța, în care sunt incluse 25 de lucrări de artă de pe raza municipiului Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*