Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție Constanța au dispus sesizarea instanței de judecată, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatei Iulia – Cristina Cabrancea, la data faptei inspector școlar pentru învățământ primar în cadrul Inspectoratului Județean Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
Potrivit DNA, în acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut că în perioada august – septembrie 2021, Iulia Cristina Cabrancea, în calitatea de inspector școlar pentru învățământ primar, ar fi primit prin intermediar, de la părintele unui elev, suma de 5.000 de euro. Banii respectivi ar fi fost primiți pentru ca inculpata, în calitate de inspector școlar pentru învățământ primar în cadrul Inspectoratului Județean Constanța, să obțină transferarea în mod nelegal a elevului de la o școală gimnazială la un colegiul național (ambele unități școlare fiind în municipiul Constanța), aspect care s-a și materializat ulterior.
„În prezența avocatului, inculpata a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv: doi ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de doi ani și șase luni și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat”, au transmis procurorii anticorupție din Constanța.
Dosarul de urmărire penală privind-o pe inculpată împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul Constanța.
Be the first to comment