Un bărbat a omorât-o în bătaie pe femeia la care stătea în chirie, în municipiul Constanța, el fiind arestat preventiv de către Tribunal.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a început la data de 20 februarie, urmărirea penală față de un bărbat, acuzat pentru săvârşirea infracţiunii de omor şi el fiind reţinut timp de 24 de ore.
“Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că în noaptea de 19/20 februarie 2022, aproape de miezul nopţii, în locuinţa victimei din municipiul Constanța, în care inculpatul locuia cu chirie, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în cursul unui conflict spontan, inculpatul a ucis-o pe victima G.P., în vârstă de 73 de ani, pe care a lovit-o de două ori, cu mare intensitate, cu pumnii în figură, astfel că i-a provocat o dublă fractură de mandibulă şi un traumatism cranio-cerebral, cu hemoragie subdurală, leziuni grave care au dus la moarte în scurt timp”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.
În cursul zilei de 21 februarie 2022 procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.
Be the first to comment