Incendiu de proporții în Rezervația Biosfera Delta Dunării. Cherhanaua “Vadu pescarilor” a fost distrusă de flăcări iar peste 15 hectare de stuf și vegetație uscată au ars ore în șir.
Pompierii militari de la ISU Dobrogea au intervenit cu cinci autospeciale pentru stingerea focului. Peste 50 de oameni au plecat încă de la orele prânzului spre Vadu, iar la ora 22 incendiul nu a fost încă lichidat. În ajutorul pompierilor militari au sărit și localnici de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență. Ei au adus o autospecială de stingere, un buldo-excavator și trei tractoare cu plug.
Cu ajutorul acestora din urmă, localnicii au tras brazde prin stuf pentru a limita extinderea incendiului. Chiar și așa, vântul puternic a împins scânteile pe o suprafață mare și focul a fost de nestăvilit pentru aproape 12 ore.
La momentul declanșării incendiului, în parcarea cherhanalei se aflau peste 50 de mașini. Turiștii au fost ajutați de pompieri să părăsească rapid zona. Alte 50 de autoturisme se aflau pe drumul dintre Periboina și Vadu.
Nimeni nu a fost rănit, dar echipele de intervenție au găsit mai multe animale mici și păsări sălbatice afectate de incendiu.
Anchetatorii spun că în aceeași zonă a mai fost un incendiu în noaptea de sâmbătă spre duminică. El a fost lichidat de pompieri și cineva a reaprins stuful la orele prânzului.
Incendiu de proporții la Vadu. Cherhanaua “Vadu pescarilor” a fost distrusă de flăcări

Cherhanaua “Vadu Pescarilor” atunci când era plină de turiști. FOTO Facebook

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Campionatul Mondial de Bob și Skeleton Starturi face parte din calendarul de evenimente Mamaia Style lansat de către Asociația Litoral – Delta Dunării și este organizat de către Federația Română de Bob și Sanie (FRBS) […]
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța a dispus ca, începând de marți, 2 mai, să se revină parțial la programul de vizită, dar în incinta unității vizitatorii vor trebui să poarte mască și un […]
Universitatea Ovidius din Constanţa (UOC) a participat, recent, la Eskişehir, Turcia, la prima întâlnire transnaţională organizată în cadrul proiectului INTERBRIDGE – Intercultural Collaboration Bridge to Decipher Internet Addiction, cod 2020-2-TR01-KA205-095423, în valoare de 161.455 EUR […]
Buna, NU-mi vine sa cred. Ieri am fost la Vadul Pescarilor si am plecat de acolo in jur de ora 2. In drum spre satul Vadu (deci spre iesire) am vazutin dreapta, in mijlocul grindului doua masini de pompieri si o salvare. Nicidecum sa fi foc spre Vadul pescarilor. Intr-adevar noaptea a mai fost un foc. Se vedea de unde am stat noi cu cortul. Incredibil! Asta e sigur mana criminala. Dar cu fauna ce doamne iartaa-ma au avut. Zona e mirifica. Pacat, mare pacat. Or fi facut-o ca sa nu mai vina turisti.
Mda … pai la ce suspecti erau prin zona pe acolo .. Eram pe la ora 10 asa cand asteptam duminica pe cineva fix la intersectia spre vadul pescarilor. doua masini de cta cu niste dubiosi beti ( unu m-a si injurat ) au pornit spre vadu pescarilor. ar fi bune niste controale ceva … prin zona . Numai grataragii si oameni fara permis in zona. Degeaba le-am spus sa nu faca gratar in zona si ca le trebuie permis ca nu le pasa.
Hmm..probabil ca in curand va aparea acolo un resort cu o “frumoasa” plaja plina cu sezlonguri, pe care, fereasca Dumnezeu sa stai cu cearsaful, o plaja, desigur, curatata de scoici si alaturi, o frumoasa piscina din care se vede marea….Locul va fi indata vizitat pana la refuz de masini cu oameni , muzica, din aceea..ce trebuie auzita si de satele vecine…lanturi pe cefe groase. piele bronzata in avans la solar…etc.
Buna,
NU-mi vine sa cred. Ieri am fost la Vadul Pescarilor si am plecat de acolo in jur de ora 2. In drum spre satul Vadu (deci spre iesire) am vazutin dreapta, in mijlocul grindului doua masini de pompieri si o salvare. Nicidecum sa fi foc spre Vadul pescarilor. Intr-adevar noaptea a mai fost un foc. Se vedea de unde am stat noi cu cortul. Incredibil! Asta e sigur mana criminala. Dar cu fauna ce doamne iartaa-ma au avut. Zona e mirifica. Pacat, mare pacat. Or fi facut-o ca sa nu mai vina turisti.
Mda … pai la ce suspecti erau prin zona pe acolo ..
Eram pe la ora 10 asa cand asteptam duminica pe cineva fix la intersectia spre vadul pescarilor. doua masini de cta cu niste dubiosi beti ( unu m-a si injurat ) au pornit spre vadu pescarilor. ar fi bune niste controale ceva … prin zona . Numai grataragii si oameni fara permis in zona. Degeaba le-am spus sa nu faca gratar in zona si ca le trebuie permis ca nu le pasa.