Universitatea „Ovidius” va organiza concurs de admitere pe locuri special alocate de către SRI

Universitatea Ovidius din Constanța. FOTO UOC

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), prin Facultatea de Matematică și Informatică (FMI), va școlariza, în anul universitar 2022 – 2023, la propunerea Serviciului Român de Informaţii (SRI), patru locuri la studii de licență. Vor fi disponibile, în regim de învățământ la zi, cu frecvență, fără taxă, două locuri în cadrul specializării Informatică, și alte două la specializarea Matematică-Informatică.

„Candidații interesați se vor înscrie, într-o primă etapă, în procesul de selecție pe parcursul lunii februarie 2022, prin transmiterea unui CV la adresa hr.tehnic@sri.ro, cu titlul «Licență UOC-SRI Nume și prenume» şi cu precizarea, în corpul e-mail-ului, a localității unde le este mai facilă contactarea de către un reprezentant HR al SRI. Candidații vor susține apoi probele eliminatorii de selecție organizate de către SRI, iar cei admiși vor avea posibilitatea de înscriere în cadrul Concursului de Admitere organizat de UOC, pe locurile disponibile la Facultatea de Matematică și Informatică. Pentru a putea participa la concursul de admitere care se va desfășura pe bază de dosar, candidații se vor înscrie online pe platforma https://admitereonline.univ-ovidius.ro/, în cursul lunii iulie, conform calendarului aprobat al universității, ce va fi disponibil la link-ul: https://fmi.univ-ovidius.ro/admitere/studii-licenta/” a precizat lect. univ. dr. Gabriela Badea.

Pe durata studiilor universitare de licență, candidații declarați „Admiși” pe locurile alocate SRI vor fi înmatriculați la Universitatea Ovidius din Constanţa şi luați în evidență de Academia Naţională de Informații „Mihai Viteazul” cu statut de student militar.

Mai multe detalii pot fi aflate accesând pagina: https://fmi.univ-ovidius.ro/admitere/studii-licenta/.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*