Consilierii locali ai municipiului Medgidia au fost convocați, joi, în ședința ordinară a lunii ianuarie. Prima ședință a Consiliului Local Municipal Medgidia a întrunit un număr de 17 consilieri care au analizat și au votat cele 17 proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi.
Primul proiect de hotărâre care a întrunit votul unanim al reprezentanților Consiliului Local a fost alegerea doamnei Daniel Daniela ca președinte de ședință pentru perioada februarie – aprilie 2022.
În continuarea ședinței a fost aprobat planul de acțiuni și lucrări de interes local, care pot fi prestate de beneficiarii de ajutor social în anul 2022, conform Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.
Punctul cu numărul 3 de pe ordinea de zi care a primit votul tuturor consilierilor locali a privit organizarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de pe raza teritorială de competență a municipiului Medgidia, județul Constanța, pentru anul școlar 2022 – 2023.
Totodată a fost votat proiectul privind Calendarul evenimentelor organizate în cursul anului 2022, care cuprinde o serie de activități și manifestări cultural – educative menite să satisfacă nevoile culturale ale comunității locale.
Următorul proiect de hotărâre care a trecut de votul consilierilor a privit nominalizarea a doi consilieri locali care vor avea calitatea de evaluatori în cadrul comisiei de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale secretarului general al municipiului Medgidia, pentru anul 2022. Cei doi consilieri locali nominalizați au fost doamna Daniel Daniela și domnul Anton Marian – Valentin.
Consilierii prezenți la ședință au aprobat proiectele de hotărâre de aprobare a bugetului de venituri și cheltuieli al Spitalului Municipal Medgidia, pentru anul 2022 și de modificare a organigramei și a statului de funcții ale spitalului, precum și de acordare a unor stimulente lunare pentru salariații din cadrul Spitalului Municipal Medgidia, pentru anul 2022.
Ca urmare a numeroaselor demersuri ale administrației publice locale din ultimii ani, în ședința ordinară a lunii ianuarie a fost votat cu unanimitate de voturi proiectul privind revenirea în patrimoniul cultural al municipiului Medgidia, a Muzeului de Artă ”Lucian Grigorescu”. Clădirea este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice 2004-2010-2015 și are o valoare istorică și arhitecturală inestimabilă pentru iubitorii de artă ai municipiului.
Următorul punct de pe ordinea de zi care a primit acordul consilierilor locali a privit declararea ca bun de uz și interes public local a imobilului situat în strada Izvorului, nr. 2 A, identificat cadastral cu numărul 104553.
Consiliul Local Municipal Medgidia a analizat și votat cu majoritate de voturi proiectul referitor la aprobarea dezmembrării imobilului – teren extravilan în suprafață de 75.774 mp, parcela A 958/1, având număr cadastral 108722.
Un al proiect de hotărâre votat în cadrul ședinței ordinare privind atestarea apartenenței la domeniul privat al municipiului Medgidia a imobilelor – terenuri situate pe teritoriul U.A.T. Medgidia, județul Constanța, conform Anexei la procesul – verbal al comisiei de inventariere nr. 269/10.01.2022.
Cu numărul treisprezece pe ordinea de zi a fost votat proiectul de hotărâre referitor la modificarea H.C.L. nr. 80/29.08.2019, privind aprobarea preluării din administrarea S.C. RAJA S.A. a Stației de repompare Tortoman, domeniu public al municipiului Medgidia, cu privire la termenul de predare-primire și componența comisiei de predare – primire a imobilului.
Pe ordinea de zi a lunii ianuarie s-au aflat și proiectele privind trecerea unor imobile din domeniul public al Municipiului Medgidia în domeniul public al Județului Constanța și aprobarea formulării unei solicitări de preluare a unui bun imobil din domeniul public al Județului Constanța în domeniul public al Municipiului Medgidia.
Consilierii locali ai municipiului Medgidia și-au exprimat acordul pentru actualizarea contribuției și a standardelor de cost pentru serviciul de îngrijire persoane vârstnice la domiciliu, în funcție de nivelul venitului net lunar/membru de familie și de gradul de dependență, începând cu 01.01.2022.
Încheierea ședinței a fost marcată de analizarea și votarea proiectului referitor la modificarea Anexei nr. 2 la H.C.L. nr. 46/2021.
Be the first to comment