Asociația Elevilor din Constanța a depus plângere penală pe numele directoarei Liceului „Callatis” din Mangalia

Liceul „Callatis” Mangalia. FOTO Facebook

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) a depus o plângere penală pentru luare de mită la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, pe numele directoarei Liceului „Callatis” din Mangalia, în urma cazului datoriilor la xerox. De asemenea, AEC acuză conducerea Inspectoratului Școlar Județean Constanța de tentativă de mușamalizare a cazului.

Astfel, într-un comunicat de presă, reprezentanții Asociației spun că după ce au publicat, luni, 24 ianuarie, un tabel din Liceul Teoretic „Callatis” în care erau evidențiate datorii la xerox ale elevilor, respectiv „sume de bani strânse complet ilegal de către conducerea liceului”, inspectorul școlar general Sorin Mihai a vizitat școala, „încercând să îi ia apărarea directoarei și să mușamalizeze cazul”. Acesta a transmis joi, 27 ianuarie, că în urma discuțiilor purtate cu directoarea unității de învățământ, cu președintele Asociației Părinților Elevilor, cu cenzorul asociației părinților și cu elevi, „la o primă analiză, nu ar exista dovezi că personalul unității de învățământ ar fi implicat în colectarea unor sume de bani pentru achitarea contravalorii unor fotocopii realizate în liceu”.

„Acest informații sunt complet false, având în vedere faptul că, în luna decembrie, Daria Mateciuc, membru AEC și elevă în liceu, a purtat o discuție cu directoarea aducându-i la cunoștință ilegalitatea colectării datoriilor respective, directoarea chiar citind din tabel în cadrul discuției”, se precizează în documentul citat.

AEC susține că directoarea Liceului „Calatis” a dovedit în mod repetat că nu își merită funcția, „aceasta colectând fonduri în mod ilegal, mințind și încercând să o intimideze pe Daria Mateciuc”, eleva care a publicat tabelul.

„O persoană competentă pentru funcția de director este o persoană care se asigură de bunăstarea elevilor, nu o persoană care încurajează activități ilegale în cadrul unei unități de învățământ și, în plus, amenință elevii care își cunosc drepturile și luptă pentru elevi. Considerăm josnică tentativa ISJ de a minți opinia publică și a ascunde mizeria sub preș. Având în vedere incompetența și interesele cinice de care instituția a dat dovadă, AEC s-a adresat unei autorități competente: Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța”, au mai transmis reprezentanții elevilor constănțeni.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*