Două persoane au murit sâmbătă, 22 ianuarie, iar o a treia a fost grav rănită, în urma unui accident rutier petrecut pe DJ 87, la ieșire din localitatea constănțeană Nazarcea.
Potrivit polițiștilor constănțeni, din primele cercetări a rezultat că un autoturism în care se aflau trei persoane, cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.
La fața locului au fost alocate o autospecială de stingere, un echipaj de descarcerare, o autospecială pentru transportul victimelor multiple și un echipaj SMURD ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, plus două echipaje ale Serviciului de Ambulanță.
În urma accidentului rutier, a rezultat decesul a două persoane, de 27 de ani și 40 de ani, precum și vătămarea corporală gravă a celei de-a treia. Aceasta a fost transportată, în stare de comă, la spital.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
Be the first to comment