Un bărbat care atacase cu spray paralizant vânzătoarele unui magazin alimentar, încercând să părăsească incinta fără să plătească, a fost prins de agenții de intervenție Zip Escort.
Astfel, în dimineața zilei de luni, 03 ianuarie, în urma unei alarme declanșate în dispeceratul Zip Escort, agenții de intervenție care patrulau în zona pieței Tomis III s-au deplasat în aproximativ trei minute la obiectiv.
Odată ajunși, au constatat că vânzătoarele magazinului alimentar au apăsat butonul de panică în urma unui atac cu spray paralizant declanșat de unul din clienții magazinului. Acesta intenționa să plece cu bunuri alimentare fără să le achite și nu oprise la somațiile personalului din magazin.
Agenții de intervenție Zip Escort au imobilizat bărbatul și au solicitat ajutorul cadrelor de ordine la 112, acestea urmând să se demareze cercetările pentru stabilirea faptei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Zilele frumoase de toamnă vin cu vești bune de la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii. Zona cunoscută de constănțeni drept “Delfinariu” oferă acum accesul tuturor vizitatorilor la prețuri mult mai mici, iar cei mici pot […]
Un bătrân în vârstă de 76 de ani a murit, vineri, după ce a fost lovit de un tren în zona Poarta 6 din Constanța. Incidentul s-a petrecut în după-amiaza zilei de vineri, 16 aprilie, […]
Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, instituție coordonată de Consiliul Județean Constanța, a avut de suferit anul trecut din cauza pandemiei de SARS-CoV-2, din punct de vedere al numărului de vizitatori și al veniturilor încasate. […]
Be the first to comment