Unitatea 1 a CNE Cernavodă va fi oprită în mod controlat, în seara zilei de miercuri, 29 decembrie, pentru realizarea unor lucrări de reparație la un paratrăsnet montat pe unul din stâlpii liniei de evacuare a puterii Unității 1.
Potrivit SN Nuclearelectrica SA, realizarea lucrărilor de reparație necesită oprirea controlată a Unității 1.
„Lucrările de reparație sunt realizate cu respectarea procedurilor CNE Cernavodă și nu au impact asupra personalului, populației sau mediului înconjurător”, au transmis reprezentanții SNN, care au precizat că va fi anunțată resincronizarea Unității 1 a CNE Cernavodă la Sistemul Energetic Național după finalizarea lucrărilor de reparație.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Zona delimitată de strada Traian, strada Mihai Viteazu și bulevardul Ferdinand se află în plin proces de reabilitare și modernizare. Infrastructura rutieră și cea pietonală sunt reconfigurate pentru a răspunde nevoilor locuitorilor din zonă. Lucrările […]
În cursul acestei nopți, la nivelul conductei ce asigură alimentarea cu apă a localității Ovidiu s-a înregistrat o avarie. În urma decopertării terenului, s-a constat că spărtura este în zona legăturii cu o ală conductă, […]
Autoritățile locale din județul Constanța au continuat să facă ample controale în centrele rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor adulte cu dizabilități și copiilor, în urma unui Ordin emis de Ministerul Afacerilor Interne. Verificările au vizat […]
Be the first to comment