Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al județului Constanța a anunţat joi, 16 decembrie, că 35 de apartamente au fost afectate de flăcări, direct, în urma incendiului produs în parcarea subterană a unui bloc din municipiul Constanţa.
Cele mai afectate locuințe au fost cele aflate chiar deasupra parcării, iar redacția CTnews a intrat în posesia unor imagini chiar dintr-unul din aceste apartamente. În imaginile surprinse se pot observa pagubele făcute de flăcări în balconul locuinței, în timp ce bunurile din interior au fost afectate de fum.
În urma incendiului, şapte dintre locatarii blocului, care nu mai au unde să stea, au primit ajutor din partea autorităților. Astfel, patru bărbaţi şi o femeie au fost cazaţi la Spitalul modular instalat pe Stadionul Portul din Constanţa, iar o femeie cu un copil au fost duşi la un cămin al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială. Totodată, Primăria Constanţa a identificat un bloc cu 23 de apartamente disponibile pentru persoanele care ar avea nevoie.
Imagini în exclusivitate dintr-unul dintre cele mai afectate apartamente în urma incendiului. FOTO Adrian Boioglu
Imagini în exclusivitate dintr-unul dintre cele mai afectate apartamente în urma incendiului. FOTO Adrian Boioglu
Imagini în exclusivitate dintr-unul dintre cele mai afectate apartamente în urma incendiului. FOTO Adrian Boioglu
Imagini în exclusivitate dintr-unul dintre cele mai afectate apartamente în urma incendiului. FOTO Adrian Boioglu
Imagini în exclusivitate dintr-unul dintre cele mai afectate apartamente în urma incendiului. FOTO Adrian Boioglu
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Fregata „Regele Ferdinand”, cu un elicopter IAR 330 Puma Naval și o grupă de operatori pentru forțe speciale ambarcate, a plecat vineri, 5 mai, din portul militar Constanța, pentru a participa la Operația EUNAVFOR MED […]
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța, au efectuat 5 percheziții domiciliare în județele Constanța și Tulcea, într-un dosar penal de trafic de minori […]
Puțină lume știe că Teatrul de Stat Constanța joacă piese cu sala plină. Acest lucru nu se întâmplă numai atunci când pe scenă urcă actori veniți de la București sau când se montează piese de […]
Be the first to comment