Nouă persoane au ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, în urma incendiului izbucnit în cursul nopții de miercuri spre joi la un bloc din Constanța, dar numai un singur pacient a mai rămas internat joi, 16 decembrie.
Potrivit reprezentanților Spitalului Județean Constanța, la nivelul unității medicale a fost activat planul alb, iar pacienții, doi copii și șapte adulți, au fost preluați imediat și investigați de către echipe medicale multidisciplinare.
„Un singur pacient a fost preluat pe codul roșu, fiind urgență majoră, cu arsuri de căi aeriene superioare și arsuri de gradul doi pe șapte la sută din suprafața corporală. Acesta a rămas internat la chirurgie plastică/ terapie intensivă. Este în momentul de față intubat, dar starea sa este stabilă.
De altfel este singurul pacient care a rămas internat. În cazul celorlalți opt, o femeie a refuzat internarea, iar celelalte persoane nu au necesitat spitalizare”, au transmis sursele citate.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța a anunțat că parcarea în care a izbucnit focul nu avea autorizație de securitate la incendiu.
„În anul 2015, premergător obținerii autorizației de construire (la faza de proiect), a fost emis aviz de securitate la incendiu pentru parcajul amenajat la subsol. După recepție și punerea în exploatare, societatea dezvoltatoare nu a solicitat autorizația de securitate la incendiu, care certifică practic faptul că imobilul îndeplinește cerințele specifice securității la incendiu”, a transmis ISU „Dobrogea”.
Pompierii militari au intervenit în noaptea de miercuri spre joi pentru stingerea unui incendiu produs în parcarea unui bloc, cu șase etaje, în municipiul Constanța. Salvatorii sosiți la fața locului au constatat că arderea se manifesta pe o suprafață de aproximativ 400 metri pătrați și s-a propagat la fațada imobilului. Pentru eficientizarea misiunii de răspuns a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Echipajele de căutare-salvare au evacuat 250 de persoane, opt persoane au fost asistate medical la fața locului, ulterior fiind transportate la spital. În urma evenimentului au fost afectate 150 de apartamente și 37 de autoturisme.
Be the first to comment