Centrul Meteorologic Regional Dobrogea a emis miercuri, 15 decembrie, două avertizări pentru municipiul Constanța. Astfel, a fost emis un Cod Galben de vânt, valabil până la ora 17.00, potrivit căruia în zona de litoral vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 55 – 60 km/h.
De asemenea, județul Constanța va intra din seara zilei de miercuri, 15 decembrie, de la ora 20.00, și până joi, 16 decembrie, la ora 14.00, sub o atenționare meteorologică Cod Galben, fenomenele vizate fiind precipitații moderate cantitativ predominant sub formă de ninsoare și intensificări ale vântului.
Potrivit avertizării, în intervalul menționat în Dobrogea vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, în general moderate cantitativ (10 – 15 l/mp) și local se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări, cu viteze de 40 – 45 km/h. Pe litoral precipitațiile vor fi mixte, iar rafalele vor atinge 50 – 60 km/h.
Astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse și în estul Munteniei, unde vor fi și condiții de polei.
Be the first to comment