RAJA explică situația lucrărilor din Tomis III: „Până la data de 15 decembrie, intersecția va fi redată traficului în condiții normale”

Lucrările efectuate în TomisIII au fost întârziate după ce în zonă au fost descoperite rețele edilitare foarte vechi, fiind necesară modificarea traseului inițial. FOTO RAJA SA

RAJA SA a explicat duminică, 5 decembrie, printr-un comunicat de presă, că lucrările efectuate pe bulevardul Tomis, la intersecția cu Soveja, au fost întârziate după ce în zonă au fost descoperite rețele edilitare foarte vechi, fiind necesară modificarea traseului inițial.

„În zonă au fost descoperite rețele edilitare foarte vechi, ce nu au fost trecute în avizele obținute pentru proiect. În această situație a fost necesară modificarea traseului inițial. Având în vedere materialul conductei nou pozate, fontă ductilă, piesele de legătură pentru modificarea traseului au fost făcute pe comandă specială, având dimensiuni atipice. La ora actuală, piesele au fost aprovizionate de către constructor și de săptămâna trecută au fost reluate lucrările. Conform graficelor de execuție, până la data de 15 decembrie 2021, intersecția va fi redată traficului în condiții normale, inclusiv se va realiza asfaltarea, dacă vor permite condițiile meteo. Înțelegem și ne cerem scuze pentru disconfortul creat, dar pe parte de subteran lucrările au continuat fără oprire, în momentul de față având loc subtraversarea canivoului de termie din zonă”, au precizat reprezentanții RAJA SA.

Pe bulevardul Tomis la intersecția cu Soveja se execută lucrări de reabilitare a magistralei de apă, din fontă ductilă, cu diametrul de 800 mm, lucrări ce fac parte din contractul CL 32, „Reabilitare aducțiuni și magistrale Constanța”, în valoare de aproximativ 40 milioane lei.

„Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor”, au mai precizat sursele citate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*