Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța a finalizat lucrările de reparații exterioare la două imobile pe care le are în administrare, cu destinația de locuință.
Cele două clădiri, situate în zona peninsulară a municipiului (în proximitatea Bisericii armene), au fost construite în perioada 1928 – 1930, iar în decursul timpului au beneficiat doar de lucrări de întreținere și reparații curente.
„Aceste clădiri frumoase, reprezentative pentru zona peninsulară a municipiului, aparțin deopotrivă orașului, locuitorilor Constanței, cât și turiștilor. Zona trebuie să își recapete caracterul și personalitatea, iar o modalitate prin care noi putem contribui în a-i reda farmecul, în calitate de administrator al unora din imobile, este prin protejarea lor”, a precizat directorul general al RAEDPP Constanța, Stere Hira.
La imobilul aflat pe str. Callatis nr. 12 a fost refăcută integral fațada și acoperișul clădirii, iar tâmplăria exterioară a fost înlocuită cu tâmplărie de lemn stratificat de înaltă calitate, în culoarea originală, specifică epocii.
La clădirea situată pe strada Callatis nr. 14 au fost efectuate ample reparații ale fațadei. Odată cu trecerea timpului s-au produs degradări accentuate, astfel că a fost necesară înlocuirea tâmplăriei exterioare, precum și reparații ale finisajelor exterioare, ancadramentelor ferestrelor și brâurilor decorative. Lucrările au fost făcute în acord cu materialele și tehnicile specifice epocii în care au fost construite.
Be the first to comment