RAJA anunță că, la ora actuală, lucrările de modernizare de la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța decurg conform programului.
Potrivit RAJA SA, pentru realizarea acestora au fost deschise numai în incinta stației șapte puncte de lucru și sunt implicați peste 120 de lucrători.
„Echipele de intervenție, dotate cu toate utilajele necesare au acționat fără întrerupere începând de seara trecută pentru realizarea intervențiilor în timp operativ. Totodată, s-au desfășurat lucrări de reabilitare și pe rețelele de distribuție de la nivelul municipiului Constanța, care au constat în schimbarea unor vane pentru sectorizarea sistemului, armături și instalații de aerisire a conductelor, necesare pentru evitarea producerii unor avarii”, au precizat reprezentanții societății.
Aceștia mai menționează că, pentru reducerea timpului de execuție propriu-zis, lucrările preliminare pentru executarea acestor operațiuni au început în urmă cu două săptămâni.
Be the first to comment