Caracterul ascendent al relațiilor de cooperare militară bilaterală dintre România și Polonia va fi dezvoltat prin menținerea dialogului militar la nivel înalt, care va avea loc pe timpul vizitei pe care șeful Forțelor Navale Poloneze (șeful Inspectoratului General al Marinei Poloneze), contraamiralul Jarosław Ziemiański, o efectuează în țara noastră, în perioada 16 – 19 noiembrie.
La invitația șefului Statului Major al Forțelor Navale, contraamiral Mihai Panait, delegația condusă de oficialul militar polonez a vizitat miercuri, 17 noiembrie, portul militar Constanța, dragorul maritim „Locotenent Lupu Dinescu” (DM-25) și fregata „Regele Ferdinand” (F-221), Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, Divizionul 508 Rachete de Coastă din Mangalia și Muzeul Național al Marinei Române.
Potrivit Statului Major al Forțelor Navale, la bordul fregatei „Regele Ferdinand”, contraamiralul Panait și contraamiralul Ziemiański au purtat discuții privind stadiul actual și proiecția pe termen lung a cooperării dintre cele două forțe navale. De asemenea, cei doi oficiali militari au subliniat rolul și importanța colaborării dintre forțele navale din România și Polonia, în cadrul arhitecturii militare a sistemului de securitate, la granița estică a Uniunii Europene, pentru dezvoltarea durabilă a proiectelor cuprinse în „Inițiativa celor Trei Mări”, care reunește 12 state membre ale UE, situate între mările Adriatică, Baltică și Neagră, printre care se află și Polonia și România.
La Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, delegația militară poloneză a vizitat infrastructura de învățământ și s-a întâlnit cu conducerea instituției. Totodată, contraamiralul Panait și contraamiralul Ziemiański au evidențiat importanța continuării cooperării dintre academiile navale ale celor două țări, prin coordonarea planurilor și programelor de învățământ, prin efectuarea unor schimburi de instructori și de studenți, precum și prin efectuarea stagiilor de practică de către cadeții și tinerii ofițeri de marină români și polonezi la bordul navelor militare din România și Polonia.
Vizita șefului Forțelor Navale Poloneze la Divizionul 508 Rachete de Coastă din Mangalia a adus în atenție participarea, pentru prima dată, a unei baterii de rachete de coastă a Forțelor Navale Poloneze la Exercițiul multinațional „Sea Shield 21”, organizat de Forțele Navale Române la finalul lunii martie a acestui an, la care militarii Divizionului 508 Rachete de Coastă au participat cu trei detașamente mobile de lansare rachete. Contraamiralul Panait i-a mulțumit contraamiralului Ziemiański pentru prezența bateriei de rachete de coastă poloneze la „Sea Shield 21” și a subliniat importanța instruirii în comun, pe timpul exercițiului, a marinarilor militari români și polonezi, fiind un prilej foarte bun de familiarizare a militarilor Divizionului 508 Rachete de Coastă cu tacticile și procedurile de operare specifice ale sistemului de rachete antinavă NSM (Naval Strike Missile), utilizat de marinarii militari polonezi, similar celui care va intra și în dotarea Forțelor Navale Române, prin derularea programului de înzestrare „Sistem de instalații mobile de lansare rachete antinavă” (SIML).
Be the first to comment