Șapte nave militare ale forțelor navale din România, SUA, Turcia și Ucraina au participat vineri, 12 noiembrie, la un exercițiu naval care s-a desfășurat în apele internaționale ale Mării Negre în largul țărmului românesc.
Fregata „Mărășești” (F-111), distrugătorul USS „Porter” (DDG-78), nava amfibie de comandament USS „Mount Whitney” (LCC-20) și nava auxiliară USNS „John Lenthall” (T-AO-189) ale Flotei a VI-a a SUA, fregata „Yavuz” (F-240) din Turcia, nava de desant UKR „Olefirenko” (LSM-401) și nava de patrulare UKR „Sloviansk” (PC-190) ale Ucrainei s-au antrenat, în comun, pentru consolidarea capacității de reacție a NATO în Marea Neagră, prin aplicarea procedurilor standard de operare ale Alianței pentru diferite situații de criză și pentru dezvoltarea nivelului de interoperabilitate dintre forțele navale participante.
După încheierea activităților de instruire de pe mare, navele militare americane fac o escală, în portul Constanța, în perioada 12 – 14 noiembrie, pe parcursul căreia sunt planificate întâlniri ale comandantului Flotei a VI-a a SUA, viceamiralul Eugene H.Black III, cu oficiali militari români.
Be the first to comment