Polițiștii locali constănțeni au aplicat, săptămâna trecută, 169 de sancțiuni persoanelor fizice și juridice, în valoare totală de 107.600 de lei pentru depozitarea neconformă a deșeurilor.
Astfel, potrivit Direcției Generale Poliția Locală Constanța, au fost aplicate:
- 164 de sancțiuni conform HCL nr. 77/2021, în valoare totală de 73.600 de lei, persoanelor fizice și juridice pentru scoaterea gunoiului menajer, în ziua de gunoi dar în alte tipuri de recipiente (saci, cutii, bidoane etc);
- 3 sancțiuni, în conformitate cu prevederile OUG 195/2005, art. 96, în valoare de 34.000 de lei, persoanelor fizice și juridice, proprietare ale imobilelor nesalubrizate.
Reprezentanții DGPL Constanța spun că pentru a menține curățenia în oraș este nevoie ca fiecare dintre noi să contribuie depozitând deșeurile, în funcție de tipul lor, în spațiile speciale amenajate.
„Vă rugăm să nu amestecați deșeurile menajere cu cele reciclabile. În plus, pentru depozitarea deșeurilor reciclabile vă rugăm să le presați/ tăiați/ striviți înainte de a le depune în pubelele/ platformele destinate în acest sens. Astfel se folosește la maximum capacitatea pubelei. Pentru a nu deveni normalitate, semnalați cu încredere aceste fenomene antisociale care ne afectează pe toți la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail politia.locala@primaria-constanta.ro”, au mai transmis sursele citate.
Be the first to comment