Un adolescent în vârstă de 14 ani, din Constanța a fost reținut de polițiști după ce, în luna octombrie, a tâlhărit patru persoane, de la care a furat telefoane mobile sau diverse sume de bani.
Potrivit Poliției Județene Constanța, urmare a cercetărilor în patru dosare penale care vizează săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța au identificat un minor de 14 ani, bănuit de comiterea faptelor.
„Astfel, în perioada 15 – 31 octombrie, acesta ar fi sustras, prin violență, mai multe bunuri – telefoane mobile sau sume de bani, de la patru persoane vătămate”, au transmis reprezentanți ai IPJ Constanța.
La data de 4 noiembrie, polițiștii, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Constanța, minorul fiind depistat la domiciliu și condus la audieri.
În urma probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, iar în cursul zilei de vineri, 5 noiembrie, urmează a fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Be the first to comment