Doi inspectori din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Constanța au fost reținuți de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța, după ce au pretins și primit câte 4.000 de lei, mită de la administratorul unei societăți comerciale.
Potrivit DNA, în ordonanțele procurorilor se arată că, la data de 18 octombrie, Mihai Bușu și Stere Anagnoste, în calitățile lor de inspectori în cadrul ANAF – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, ar fi pretins pentru fiecare, sume de bani cuprinse între de 4.000 și 5.000 lei, de la administratorul unei societăți comerciale, martor în cauză.
„Concret, banii respectivi ar fi fost pretinși de cei doi inculpați pentru ca, în urma controlului fiscal pe care îl realizau, aceștia să formuleze concluzii care să nu determine declanșarea unui control de fond la societatea omului de afaceri”, se arată în comunicatul DNA.
În același context, la data de 19 octombrie, cei doi inspectori ANAF ar fi primit printr-un intermediar, în plicuri distincte, câte 4.000 lei de fiecare, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Mihai Bușu și Stere Anagnoste au fost reținuții de procurorii anticorupție, pentru 24 de ore, începând cu data de 19 octombrie, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită.
Be the first to comment