FOTO VIDEO Primăria Aliman va moderniza și extinde căminul cultural. Valoarea investiției este de 3,7 milioane de lei

Căminul cultural Aliman. FOTO Adrian Boioglu

Căminul cultural din Aliman a fost construit în urmă cu mai bine de jumătate de veac și a găzduit în perioada comunistă diverse spectacole susținute de brigăzi artistice sau ansambluri folclorice. La 30 de ani de la ridicarea sa au fost făcute ultimele reparații, iar în prezent clădirea dă semne că are nevoie de lucrări de întreținere și reabilitare.

Primăria comunei Aliman și-a propus, însă, să facă mai mult. Are în plan să modernizeze, dar și să extindă căminul cultural, iar acesta să arate ca o clădire din mileniul 3, cu toate facilitățile necesare.

Primarul George Nicola a declarat pentru CTnews că a depus la Compania Națională de Investiții un proiect pentru modernizarea și extinderea căminului cultural, dar și a bibliotecii din localitate.

E un cămin cultural care a fost construit în anul 1970. S-a mai intervenit în jurul anilor 2000, deci e vorba de 21 de ani de când nimeni nu a mai intervenit în modernizarea lui și în întreținerea lui, drept pentru care ne-am propus întocmirea unei documentații, de altfel s-a și întocmit DALI – Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții – și am și depus la Compania Națională de Investiții pentru modernizarea și extinderea acestui cămin cultural și a bibliotecii din satul Aliman”, a spus George Nicola.

El a explicat și cum va arăta clădirea după finalizarea investiției.

Modernizarea înseamnă aducerea la standarde civilizate a acestei clădiri, extinderea înseamnă mărirea suprafeței cu circa încă 150 de metri pătrați. Ar fi un cămin care ar însemna să aibă în jur de 320 de metri pătrați, cu toalete interioare, cu mobilier, incluzând aici și canapele pentru spectacole și alte activități culturale și o centrală termică. Tot ce ține de componenta modernă a unui cămin cultural”, a declarat primarul din Aliman.

George Nicola și-a reamintit că la căminul cultural din Aliman a cântat și Dan Spătaru, care s-a născut în această comună.

A cântat aici Dan Spătaru în urmă cu zeci de ani, marele cântăreț, unul dintre cei mai populari cântăreți de muzică ușoară, populari în sensul că era atât de iubit de marele public, s-a născut aici în comunitatea noastră și a copilărit până la 12 ani în apropierea școlii generale care îi poartă numele – Școala generală cu clasele I – VIII  Dan Spătaru”,  a povestit George Nicola.

De asemenea, căminul cultural a găzduit în perioada comunistă numeroase spectacole susținute de ansambluri folclorice sau brigăzi artistice, iar în vremuri mai recente, spectacole ale elevilor sau aniversări ale zilei de 8 Martie.

Avem o comunitate educată și o comunitate sănătoasă, atunci realizările vor fi depline. Cu zeci de ani în urmă veneau echipe de brigăzi artistice, ansambluri folclorice, spectacole de circ erau date aici. Era principalul mijloc de atracție al locuitorilor din comunitatea noastră. E nevoie de această clădire pentru că intenționăm să dăm spectacole, piese de teatru. Noi am și organizat aici zilele de 8 Martie, Ziua Copilului, spectacole pentru copiii din școlile noastre cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Este nevoie de un centru cultural pentru că prin asta vom încerca să educăm oamenii care locuiesc în această comunitate”, a mai declarat George Nicola.

În câteva săptămâni Consiliul Local Aliman va preda căminul cultural către Compania Națională de Investiții.

În circa o lună predăm amplasamentul, urmează semnarea contractului de construire și întocmire a proiectului tehnic, cred că în circa un an și jumătate maximum doi vom avea un cămin cultural nou în comuna Aliman. Am pus și pentru satul Dunăreni la Ministerul Dezvoltării construirea unui cămin, pentru că acolo nu există. Este un sat destul de mare, și oamenii de acolo au nevoie de acest obiectiv cultural”, a spus George Nicola.

Valoarea lucrării se ridică la 3,7 milioane de lei, bani din bugetul Companiei Naționale de Investiții.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*