RAJA S.A. desfășoară marți, 5 octombrie 2021, lucrări pregătitoare, pentru reducerea timpului de execuție propriu-zis a intervenției ce se va desfășura în cursul zilei de miercuri, 6 octombrie 2021, la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 600 mm, de la intersecția străzilor Mircea cel Bătrân cu Nicolae Iorga din municipiul Constanța.
Prin urmare în intervalul orar 09.30 – 13.00, se va sista furnizarea apei potabile către consumatorii de pe bulevardul Mamaia – tronsonul delimitat de strada Bogdan Vodă și zona Pescărie, precum și cei arondați punctelor termice 22, 30, 31, 33, 35, 37 și 38.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Începând de luni, 16 mai, traficul rutier va fi reorganizat pe străzile Salonic, Petru Vulcan, Crișanei și Războieni. Potrivit Primăriei Constanța, circulația rutieră se va desfășura astfel: pe strada Salonic se va institui sens unic […]
Pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 350 mm, poziționată între localitățile Mihail Kogălniceanu și Lumina, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile joi, 2 ianuarie, […]
Reprezentanții Aeroportului Internațional „Mihail Kogălniceanu“ din județul Constanța au anunțat recepția unei lucrări, lucru care de altfel s-a petrecut în urmă cu două săptămâni. Este vorba de un sistem de alarmare în caz de incendiu. […]
Be the first to comment