Asociația Creative Plus anunță trei zile cu jocuri, artă și socializare în pasajul proaspăt renovat și pictat de lângă gara Constanța. Echipa de voluntari care a inițiat transformarea pasajului, tineri liceeni din Constanța și din alte țări, organizează vineri, sâmbătă și duminică activități pentru toate vârstele. Pentru constănțenii care nu au văzut încă noul design, este o ocazie bună să treacă prin pasaj și să cunoască oameni noi, cu care pot vorbi în română, engleza, franceză sau spaniolă.
Vineri, 17 septembrie, între orele 14.00 – 16.00 vor fi organizate jocuri și se va socializa în spaniolă și engleză. Sâmbătă și duminică între 13.00 – 15.00 vor fi ateliere de artă din materiale reciclate, pentru care constănțenii sunt îndemnați să aducă dopuri de sticlă sau de pet. Iar duminică între 13.00 – 15.00 este organizată o vânătoare de comori ecologică. Sâmbăta și duminică se va socializa și în franceză cu voluntarii Creative Plus din Franța. Pentru toate cele trei zile voluntarii Creative Plus au pregătit o combinație între activități de animație și de ecologizare a zonei. Vor fi concursuri de strângerea a obiectelor reciclabile găsite in parc, dar și gimnastică în aer liber.
Evenimentele din acest sfârșit de săptămână sunt propuse și organizate de tinerii voluntari străini care se află în această perioadă în Constanța.
Weekendul de socializare este parte din proiectul Education Art – Flipping, al cărui scop este revitalizarea zonei pasajului gării prin pictură murală, muzică, artă, activități educaționale non-formale, jocuri, mișcare în aer liber și ecologizare.
Proiectul Education Art – Flipping este finanțat cu 98.400 lei prin „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” cu sprijinul Lidl România, susținut de Federația Fundațiilor Comunitare din România și implementat la nivel local de Fundația Comunitară Galați.
Cu fiecare eveniment organizat, asociația Creative Plus își propune să asigure un spațiu plăcut pentru dezvoltare non-formală fiecărei persoane care dorește să învețe ceva nou.
Be the first to comment