IȘJ Constanța: „În perioada imediat următoare se va declanșa o intensă campanie de vaccinare în rândul elevilor și cadrelor didactice”

Maraton de vaccinare la Spitalul Militar Constanța, organizat de MApN cu prilejul Zilei Armatei

Inspectoratul Școlar Județean Constanța a anunțat vineri, 10 septembrie, în cadrul primei ședințe cu directorii unităților de învățământ preuniversitar din județul Constanța pentru pregătirea noului an școlar, că în perioada imediat următoare se va declanșa o intensă campanie de vaccinare în rândul elevilor și cadrelor didactice. Potrivit datelor prezentate de IȘJ Constanța, la începutul acestui an școlar, la nivelul județului Constanța se înregistrează un procent de 53 la sută de cadre didactice vaccinate și un procent de 51,5 la sută de persoane vaccinate din rândul personalului didactic auxiliar și nedidactic.

Vineri, 10 septembrie, s-a desfășurat prima ședința tehnică din acest an școlar a corpului de inspectori din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Constanța cu directorii unităților de învățământ preuniversitar din județ. Ședința s-a desfășurat sub coordonarea inspectorului școlar general, prof. Sorin Mihai, în prezența prefectului județului Constanța, Silviu-Iulian Coșa.

Principalele obiective ale întâlnirii au fost organizarea eficientă a activității școlare în contextul Ordinului comun al Ministerului Educației nr. 5196/3.09.2021 și Ministerului Sănătății nr. 1756/3.09.2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

De asemenea, s-a transmis faptul că, în perioada imediat următoare, se va declanșa o intensă campanie de vaccinare în rândul elevilor și cadrelor didactice.

„Din acest motiv, este necesar ca responsabilul cu atribuții de coordonare a activităților de prevenire a infecției cu SARS-CoV-2 din instituția școlară să păstreze o comunicare eficientă, clară și responsabilă, atât cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Constanța, cât și cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța. În acest sens, până în data de 16 septembrie, se va realiza o primă informare către DSP Constanța referitoare la consimțământul părinților privind vaccinarea elevilor”, au precizat reprezentanții IȘJ Constanța.

În perioada imediat următoare, atât prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian Coșa, cât și Direcția de Sănătate Publică Constanța și-au exprimat intenția de a efectua vizite/ inspecții tematice în unitățile de învățământ preuniversitar din județ, cu scopul de a constata modul de organizare a activității, precum și eventualele aspecte care necesită îmbunătățire.

„Acest an școlar ne dorim să fie perceput de dumneavoastră ca o activitate în echipă, un sprijin reciproc pentru păstrarea siguranței sanitare și garantarea acesteia în rândul elevilor și al colegilor noștri”, a afirmat Sorin Mihai, inspector școlar general.

Cursurile anului școlar 2021-2022 vor debuta în unitățile de învățământ din județul Constanța cu respectarea Ordinului comun al Ministerului Educației nr. 5196/3.09.2021 și Ministerului Sănătății nr. 1756/3.09.2021. Există câteva unități de învățământ care desfășoară în acest moment lucrări de reabilitare, renovare sau modernizare, dar procesul educațional va fi cu prezență fizică deoarece s-au identificat spații școlare în unitățile de învățământ din vecinătate care vor fi utilizate.

Liceul Teoretic „Emil Racoviță” din Techirghiol va deschide însă anul școlar în sistem on-line, până la data de 4 octombrie, când, conform adresei transmise de către constructor, lucrările se vor finaliza. De asemenea, la Școala Gimnazială nr. 38 „Dimitrie Cantemir” din Constanța, clasele I și clasele a II-a vor începe cursurile în sistem on-line, până la data de 1 octombrie, când se vor finaliza lucrările și la celelalte opt săli de clasă, conform asigurărilor firmei de construcții.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*