Buzoian urmărit în trafic de polițiștii de frontieră constănțeni după ce a forțat intrarea în țară prin PTF Vama Veche

Cetățean român, cercetat penal după ce a „forţat” intrarea in ţară

Un bărbat din Buzău este cercetat penal după ce, aflat la volanul unei autoutilitare, a forțat intrarea în țară prin PTF Vama Veche, punând în pericol integritatea fizică a unui polițist de frontieră aflat pe artera de control. El a fost prins după o urmărire în trafic, cu ajutorul polițiștilor din Mangalia.

Potrivit Gărzii de Coastă, luni, 30 august, în jurul orei 22.40, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, un cetățean român domiciliat în județul Buzău, aflat la volanul unei autoutilitare marca Mercedes.

„Șoferul a depășit pe contrasens coloana de mașini aflate pe teritoriul Bulgariei pentru controlul de frontieră, iar la solicitarea polițiștilor de frontieră de a reintra la rând, acesta a accelerat, punând în pericol integritatea fizică a polițistul de frontieră aflat pe arteră în exercitarea atribuțiilor de serviciu și a continuat deplasarea, intrând în țară pe contrasens”, au transmis reprezentanții Gărzii de Coastă.

S-a procedat la urmărirea autoutilitarei de către un echipaj format din polițiști de frontieră cu o autospecială de serviciu, autoutilitara și persoană în cauză fiind oprite în Mangalia, cu sprijinul polițiștilor din oraș.

Șoferul a fost sancționat contravențional, fiindu-i suspendat dreptul de a conduce pe o perioadă de 30 de zile. În cauză, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat și ultraj.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*