Polițiștii de frontieră constănțeni au descoperit, la bordul unei nave acostată în Portul Constanța, 670 de pachete cu țigări, ascunse și nedeclarate. Un marinar turc a ffost amensat cu 10,000 de lei.
Potrivit Gărzii de Coastă, polițiștii de frontieră au efectuat controlul asupra unei nave sub pavilion Vanuatu, acostată în Portul Constanța.
„În urma efectuării controlului, la care a participat și câinele polițist Clara, specializat în detectare de tutun, au fost descoperite, ascunse și nedeclarate, într-o magazie, 670 de pachete cu țigarete, ambalate în saci de plastic de culoare neagră”, au precizat reprezentanții Gărzii de Coastă.
Întreaga cantitate de țigarete a fost ridicată în vederea confiscării de către Biroul Vamal Constanța și a fost aplicată o sancțiune contravențională de 10.000 de lei pe numele unui marinar de pe navă, cetățean turc.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Cu prilejul prăznuirii Sfintei Sărbători „Intrarea Domnului în Ierusalim” șapte copii aflaţi în asistenţă maternală, vor primi taina sfântului botez în Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva din comuna Cumpăna. Evenimentul va fi organizat duminica 1 aprilie […]
Miercuri, 17 iunie, s-a desfășurat ultima probă scrisă a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a din județul Constanța. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Constanța, la proba scrisă de Matematică au fost prezenți 5.817 candidați, […]
USR Constanța solicită Ministerului Transporturilor suspendarea urgentă a taxelor de pod de la Cernavodă – Fetești și Giurgeni-Vadu Oii, pentru a facilita transportul de ajutoare către punctele de frontieră cu Ucraina și al miilor de […]
Be the first to comment