Tineri afgani, depistați de polițiștii de frontieră de la Negru Vodă ascunși într-un camion

PTF Negru Vodă

Polițiștii de frontieră constănțeni au depistat, în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, doi tineri din Afganistan, care au încercat să treacă ilegal frontiera în România, din Bulgaria, ascunși în remorca unui autocamion.

Potrivit Gărzii de Coastă, în seara zilei de sâmbătă, 14 august, în jurul orei 21.30, s-a prezentat la controlul de frontieră un cetățean ucrainean, care conducea un autocamion încărcat cu textile si încălțăminte.

În urma verificărilor efectuate de polițiștii de frontieră români, împreună cu polițiștii de frontieră bulgari, în compartimentul marfă al autocamionului au fost descoperiți ascunși doi tineri afgani, cu vârste de aproximativ 18 ani

Ca urmare a celor constatate, cei doi au fost preluați, în baza Acordului de readmisie între România și Republica Bulgaria, de către autoritățile de frontieră din Bulgaria, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*